Campanii publice privind inovarea socială în cadrul proiectului NOEX – Spune NU Excluziunii Sociale.

Asociația Iubire și Încredere anunță demararea unei Campanii publice privind Inovarea Socială în cadrul proiectului NOEX – Spune NU Excluziunii Sociale.
Astfel, dăm întâlnire membrilor comunității Dolhești, jud. Iași pentru discuții detaliate Marți, 25 august de la ora 14.00, la sediul Primăriei Dolhești, Miercuri 26 august de la ora 14.00 la Școala Gimnazială Dolhești – Locația Brădicești corp A și Joi, 27 august tot de la ora 14.00 la Scoala Gimnazială Dolhești, locația Pietriș.

Vă așteptăm!

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Inovarea sociala presupune dezvoltarea de idei, servicii si modele prin care pot fi mai bine abordate provocarile sociale, cu participarea actorilor publici si privati, inclusiv a societatii civile, cu scopul imbunatatirii serviciilor sociale .
In sens mai larg, inovarea sociala este procesul de a dezvolta si a aplica solutii la probleme ocazionale sau sistemice, sociale si de mediu, in sensul progresului social. Inovarea sociala nu este prerogativa sau privilegiul unei forme organizationale sau unei structuri legale. Solutiile necesita adesea colaborarea activa a actorilor guvernamentali, economici si non-profit2.
Desi antreprenoriatul social a devenit o tema centrala pentru toti cei care doresc o lume mai buna, schimbarea sociala poate avea loc in absenta acestora. Conceptul de inovare sociala presupune evidentierea ideilor si solutiilor care aduc valoare sociala, dar si a proceselor prin care acestea sunt generate, indiferent de provenienta acestora.
 
Temele abordate în cadrul campaniei  privind inovarea socială
Inovarea sociala apare in pricipal datorita a 3 mecanisme cheie:
- Schimbul de  idei și valori
- Schimbul de roluri și de relații
- Integrarea capitalului  privat cu sprijinul  public și filantropic

 

© Asociatia Iubire și Încredere 2025. Toate drepturile rezervate. | ANPC