Concert Internațional de Muzică Psaltică
Luni, 3 iulie, ora 17.00, biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a găzduit un concert internațional de muzică psaltică.
Au concertat:
Matei Doroşincă – Seminarul Sfântul Vasile cel Mare;
Corul psaltic al Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Botoșani - dirijor Gheorghe Bulboacă;
Corul psaltic „Filomelos” din Onești - dirijor prof. Paula Cautiş;
Protopsaltul Antonios Aetopoulos (Grecia) şi monahul Meletius Shattahi (Republica Arabă Siriană).
Au luat cuvântul: Prof univ Nicolae Gheorghiţă, Preotul Protopop Marius Profir şi preotul paroh Mihai Doroşincă.
Evenimentul a fost prezentat de dna Daniela Doroşincă – Director festival. S-au adus mulţumiri invitaţilor pentru răspunsul pozitiv la invitaţia organizatorilor festivalului de a ne încânta în această seară. S-au menţionat evenimentele care s-au consumat în primele zile ale festivalului şi cele care urmează.
Prof.univ.dr. Nicolae Gheorghiţă, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti în discursul să spunea: „În această seară cele două lumi, cea latină şi cea bizantină, pare sa nu fi fost întrerupte niciodată. Festivalul acesta este o acţiune culturală, muzicală, educaţională! Rog organizatorii să facă tot ce le sta în putinţă pentru ca această manifestare să continue!”
Preot paroh Mihai Doroşincă a mulţumit publicului şi a oferit daruri simbolice invitaţilor.
Înregistrarea este fi disponibilă pe facebook-ul şi canalul de YouTube ale Asociaţiei Iubire şi Încredere.